Blocul de garsoniere

3

2011-12-21T08:34:00.001-08:00

Carol este considerat în bloc, ca un fel de șef, deși nu l-a ales nimeni. Au fost câteva ședințe în care garsonieriștii i s-au adresat cu ”șefu” iar de-atunci, când se mai îmbată câte unul sau e vreo inundație în bloc, toți s-au obișnuit să bată prima dată la el la ușă. Muncea ca paznic la o fabrică de prepararea laptelui. Nu avea o înfățișare sau un comportament deosebite. Din contră, era aproape chel, era gras, avea o voce pițigăiată și se bâlbăia mereu când încerca să explice ceva. Era căsătorit, dar nevasta era de o urâțenie greu de descris. ”Eu cred că nu se uită la ea din față, că altfel ar muri de frică. De la spate însă e bună rău. De asta au cheltuielile cele mai mici la curent, că stau cu lumina stinsă.”, așa o descria Mocea pe nevasta lui Carol, unui prieten aflat în vizită. ”Curios, dar când mă gândesc la ea, reușesc să cânt și eu la trompetă. Nu înțeleg de ce.” a completat el, cu o față enigmatică.
Autoritatea i s-a creat după o mică ceartă cu tanti Geta, la o ședință înaintea sărbătorilor de iarnă. Femeia propusese ca niciun locatar să nu aibă animale în casă… ”m-am săturat să șterg rahați de câine și mâță de pe scara blocului. Băiatul meu, când vine cu mașina pe la mine, are mereu roțile pline de urină de la câinii voștri” s-a plâns bătrâna uitându-se la Carol. Acesta avea o corcitură de pechinez, un mascul bâtrân, care ridica piciorul și își ”marca terenul”ori de câte ori găsea o mașină nouă în mica parcare din fața blocului. În dimineața acelei zile, tanti Geta fusese vizitată de băiatul ei, care îi adusese de la țară puțină carne de porc și niște preparate…tăiase porcul și își amintise că mai are și o mamă bătrână la oraș. La plecare începuse să urle ca un disperat că o potaie se pișase pe cauciucul din față. ”Abia am schimbat cauciucurile și deja potăile din bloc l-au pișat. Să fiți ai dracu’, cu câinii voștri cu tot. Uite vezi, de asta nu vin eu la matale, că trăiești cu niște sălbatici în blocul ăsta” țipă băiatul bătrânei în timp ce se urca în mașină. A plecat în trombă, neluându-și rămas bun de la femeie, lăsând-o cu ochii plini de lacrimi.
Carol ținea mult la corcitura lui. Lumea în bloc bârfea că nu doarme în pat cu nevasta, ci cu potaia. Tocmai de aceea, în momentul în care tanti Geta s-a lamentat, a simțit nevoia să reacționeze. ”Du-du-dumneata să-ți vezi de-ale du-du-dumitale. Că eu te dau imediat în judecată. Eu am făcut dreptul și ș-ș-ș-știu cum să te î-î-î-înfund, imediat. Habar n-ai ce pedepse sunt pentru cei care nu iubesc animalele” începuse Carol discursul. ”Ești avocat și nu știm noi?” îl întrebă Rudy, unul dintre vecinii de la etaj, cu care nu era în relații foarte bune. ”Nu dom-le, nu. Am făcut vreo câțiva ani de facultate, dar am renunțat din cauza timpului și a lipsei de bani. Dar știu destule, oricum” încercă să explice Carol, puțin încurcat. ”Și mulți colegi de atunci, acum sunt polițiști, procurori și judecători. Am unde să intervin, în caz de nevoie” adăugă acesta, cu o față autoritară. De-atunci, locatarii au puțină frică de el. ”Mai știi, poate chiar spune adevărul, fraieru’ “
Tot în aceeași zi, Carol, pentru a atrage locatarii din bloc a venit cu o propunere ”Mă băieți, ce spuneți? Tăiem și noi un porc…așa, împreună, să simțim și noi sărbătorile. Uite, îl omorâm lângă bloc și aranjăm o masă pentru cârnați și preparate.” Mulți au plecat bombănind, dar câțiva au acceptat și a doua zi, lângă bloc, s-au vărsat valuri de sânge porcin. Majoritatea s-au îmbătat, în jurul locului unde au pregătit carnea era plin de sânge, hârtii și ambalaje de tot felul. Ninsoarea însă a acoperit totul…
*
- Mă băieți, îmi pare rău de un lucru…că nu v-am putut aduce niște vin de la Ștefan cel Mare, anunță cu emfază Carol. Mergea la cărnița asta de porc, completă el.
- Cum adică de la Ștefan cel Mare? întrebă Rudy, vecinul cârcotaș.
- Păi am eu niște relații băăăă…s-au descoperit niște sticle vechi de pe timpul lui Ștefan și când le-au desfăcut, au găsit înauntru doar marmeladă. Dacă pui o linguriță de marmeladă de aia, cu sifon, iese un vin excelent.
- Hai bre, că-i vrăjeală. Pe vremea aia puneau vinul în butoaie de lemn, spuse Rudy cu un ton expert.
- Măi vecine, dacă ești prost, de ce nu taci? Țăranii puneau vin în butoaie, dar Ștefan le punea în sticle…învață istorie, spuse precipitat grăsanul.
- Nene Carol, dar e adevărat că porumbul era atât de mare pe vremea aia că nu se vedea călărețul pe cal? întrebă un puști de vreo 10 ani, unul dintre copiii locatarilor.
- Normal mă băiete, că atunci nu existau pesticide și chimicale ca acum. Omul punea porumbul cu rahat de cal sau de vacă, completă Carol cu o mimică de expert.
- Hai bre nea Carol, că și asta e vrăjeală, la fel ca și cu vinul, se băgă din nou în discuție Rudy
- Cum adică, ce, iar mă contrazici…știi mai bine ca mine sau ai trait pe vremea aia? se enervă Carol.
- Nu vecine, dar pe vremea aia nici nu exista porumbul. Că abia Columb prin 1500 l-a adus în Europa și Ștefan cel Mare a murit în 1504, spuse Rudy cu o satisfacție deosebită. ”L-am prins pe țăran cu minciuna, de data asta” gândea el
- Hai bă că ești prost…mai informează-te, completă Carol, vădit enervat.

2

2011-12-16T05:33:00.000-08:00

Corcoduș și Haiducu’ sunt poreclele altor doi locatari din blocul cu garsoniere. Amândoi au cam aceeași vârstă și lumea din bloc bârfește că au fost ciobani într-o localitate din apropierea orașului. Au trecut și prin beciurile poliției, după cum spune Mocea. ”N-ați văzut că au cinci puncte tatuate pe mâna stângă? Știu eu că doar pușcăriașii au așa ceva!”. Cei doi locuiesc împreună într-o garsonieră de la etajul patru. Nimeni nu le știe numele adevărate pentru că și-au creat o faimă proastă încă de la început și niciun locatar nu apucase să facă mare prietenie cu ei. După ce li se puseseră poreclele, nimeni nu a mai catadicsit să le afle numele. Pe tabela de la întreținere este trecut numele proprietarului, "ceea ce înseamnă că stau pe blat”, după cum a spus Carol, șeful de scară.

După mai puțin de o săptămână de la apariția lor în bloc, cei doi au urcat pe acoperiș și au făcut un foc pentru a-și pregăti un grătar. Aveau cu ei și un casetofon vechi, din cel care folosește casete cu benzi magnetice, și puneau obsesiv o melodie. Tanti Geta a sunat imediat la pompieri, fără a verifica ce se-ntâmplă cu adevărat. Pompierii au venit, au urcat pe acoperiș și i-au evacuat urgent pe cei doi grataragii, dându-le și câte o amendă. Unul dintre ei a vrut să protesteze, dar șeful pompierilor, un tip foarte înalt și cu o voce puternică, i-a închis gura imediat: ”haiducule, grătar să faci la mă-ta în curte, nu pe blocuri”. De-atunci, tanti Geta, la ședințele lunare de pe casa scării așa i s-a adresat: ”haiducule, iar sunteți în urmă cu întreținerea iar curățenie nu faceți niciodată”…cum bărbatul nu a protestat deloc, așa i-au spus toți…Haiducu’…ba chiar se simțea mai bine cu noua poreclă.

Corcoduș e protagonistul unui alt episod care i-a dat porecla. După ce și-a instalat ”cablu” împreună cu Haiducu, a făcut o pasiune teribilă pentru emisiunile de aventuri. În nemernicia lui, avea o mare pasiune pentru documentarele de pe Discovery cu Bear Grylls. Tipul ăla care este renumit pentru o lungă serie de emisiuni de televiziune în care prezintă tehnici esențiale de supraviețuire. Corcoduș era disperat dacă pierdea vreo emisiune. Le vedea și în reluare iar singura discuție la care se înflăcăra era legată de acest subiect. Haiducu’, pentru o foarte scurtă perioadă, a avut o gagică, mică grasă și plină de coșuri, cu care mai ieșea în oraș. În luna februarie a anului trecut a ieșit de ”San Valentine” cu ea în oraș, ”la o pizza”și l-a lăsat pe Corcoduș singur.

Nimeni nu știe încă nici până azi, ce motive l-au împins pe Corcoduș în acea zi, să iasă din casă, doar cu o brichetă și cu cuțitul din bucătărie și să plece aproape în miezul nopții. Haiducu’ s-a întors a doua zi și a găsit pe patul său un billet în care scria: ”Sun' în stare să traiesc șî cu corcoduși. Sun' mai tare ca ăla din film”. A alertat poliția și pe la prânz l-au găsit lângă pădurea vecină, albastru de frig, cu o pătură în cap și plin de funingine. Nu a vrut să spună nimic nici la poliție, nici prietenului său…până în fața blocului, când tanti Geta l-a întrebat ”unde ai fost mă nebunule? ”, aceasta a răspuns ”mă gândeam că au apărut corcodușele…”. De-atunci Corcoduș i-a rămas porecla…

- Îmi spui bă, și mie, ce ț-a venit să pleci de prost, aseară? l-a întrebat Haiducu’ în timp ce-i turna lui Corcoduș vodcă în pahar. Nu se aștepta să-i răspundă, pentru că mai încercase de câteva ori până atunci, fără rezultat.

- Ăla de la televizor nu ar găsi nimic de mâncare în pădurea noastră…nici măcar corcodușe, a răspuns cu năduf Corcoduș

De-atunci, Corcoduș nu s-a mai uitat la emisiunea englezului. ”Mai periculos pentru noi de-acum e că a descoperit serialul ”cesei” (C.S.I.)…așa spune Haiducu…acolo numa’ cu morți este.” le-a spus șeful de scară, Carol, la o ședință.

1

2011-12-14T13:27:00.000-08:00

Majoritatea celor care locuiesc în blocul de garsoniere, situat în apropierea gării, sunt oameni simpli, veniți de la țară. S-au săturat să aibă grijă de animale, să dea cu sapa, la prășit, în puținul pământ pe care îl au părinții lor. În plus, banii erau aproape inexistenți și fiecare avea un trecut de care nu puteau fi mândri. Mulți fuseseră arătați cu degetul după bețiile și bătăile de la crâșma satului, alții furaseră câte-o găină sau câte-o gumă de mestecat de la aprozar și lumea le zicea ”paraziți și trântori”. Fetele care mai rămăseseră în sat erau urâte și sărace pentru că cele mai înstărite și mai drăguțe au plecat pe la școli la oraș sau au fost combinate în căsnicii cu oameni ”ca lumea”. Ce șansă le mai rămăse, decât s-o ia de la capăt, undeva ”la oraș”. Pentru că acolo nu știe nimeni de ei, de prostia lor, de sărăcia sau de proasta impresie pe care o aveau în fața preotului și șefului de post din sat.

Blocul de garsoniere fusese al unei ”intreprinderi”, din vremurile ceaușiste, dar după ”loviluție”, un traficant de ”țigări de la Bulgari” a avut inspirația să dea șpaga unde trebuie și să cumpere toate cele douăzeci de garsoniere. Foștii locatari fie au pierdut, fără explicații, contractul de închiriere de la stat, fie l-au vândut pe niște prețuri nesemnificative. Traficantul nostru a cumpărat cu calm și răbdare, toate cele douăzeci de monolocaluri, renovându-le și dându-le cât de cât o ”față”, după care le-a închiriat pe toate.

Majoritatea chiriașilor sunt familiști, care deși au copii, trăiesc în doar 28 mp așa cum pot. Chiria e mică, cheltuielile la ”întreținere” la fel și pentru majoritatea dintre ei, apropierea de gară e esențială pentru a merge la serviciu. Câțiva dintre ei, de exemplu, lucrează la o crescătorie de păsări, situată la 20 de km distanță și naveta cu trenul e obligatorie. Deși serviciul nu e bine plătit, reușesc să mai fure câte o găină sau un pui și problema mâncării e aproape rezolvată. Nu și pentru ceilalți locatari, care zilnic simt pe holurile strâmte, miros de pene opărite.

- Săr’na tanti Geta, salută bărbatul pe femeia grasă care stătea pe banca situată la intrarea în bloc.Azi vorbești cu mine?

- Pleacă mai repede din fața mea, răspunse femeia. M-am săturat de voi și mirosul pe care îl lăsați zilnic. Blocul ăsta a devenit o porcărie.

- O găinărie, tanti Geta… o găinărie, pentru că aducem pui, nu porci.

- Pleacă nerușinatule. Nu uita să-mi aduci ficatul și rânzele, că altfel te spun la sectorist.

- Îți aduc, dar vorbești matale cu vecinu’ Carol să mă lase să cânt la trompetă? Te roooog…îți aduc și gâturile de la pui și așa faci o ciorbă.

- Bine mă, muzicoiule, îi răspunse femeia cu un zâmbet larg.

Mocea, bărbatul care avusese schimbul de replici cu tanti Geta era un bărbat albinos, puțin trecut peste 40 de ani, cu ochi albaștri și buze subțiri. Se mutase în bloc de mai bine de un an și trăia singur într-o garsonieră situată la etajul doi. Fusese căsătorit, avea doi copii, dar nu-i mai văzuse de mulți ani pentru că soția, de care divorțase după ce o bătuse măr, la o beție, se recăsătorise cu un maistru militar și plecase într-un oraș îndepărtat. Deși a jurat la preot că nu mai pune gura pe băutură, nevasta nu a vrut să-l mai vadă. Singuru lucru pe care îl mai avea și îi aparținuse și fostei soții era o trompetă, pe care o primiseră ca și cadou de nuntă. După divorț își pusese ambiția să învețe să cânte la acea trompetă…

2011-12-14T12:44:00.000-08:00

Încep să scriu, de astăzi, poveștile unui grup de persoane care trăiesc într-un bloc de garsoniere…nu neapărat din România, ci poate fi, cu puțină fantezie, situat în orice comunitate de ”români de pretutindeni”. Probabil, unii dintre cititori se vor regăsi în povestirile mele, dar îi avizez pe toți că asemănările și potrivirile sunt pur întâmplătoare…