3

Carol este considerat în bloc, ca un fel de șef, deși nu l-a ales nimeni. Au fost câteva ședințe în care garsonieriștii i s-au adresat cu ”șefu” iar de-atunci, când se mai îmbată câte unul sau e vreo inundație în bloc, toți s-au obișnuit să bată prima dată la el la ușă. Muncea ca paznic la o fabrică de prepararea laptelui. Nu avea o înfățișare sau un comportament deosebite. Din contră, era aproape chel, era gras, avea o voce pițigăiată și se bâlbăia mereu când încerca să explice ceva. Era căsătorit, dar nevasta era de o urâțenie greu de descris. ”Eu cred că nu se uită la ea din față, că altfel ar muri de frică. De la spate însă e bună rău. De asta au cheltuielile cele mai mici la curent, că stau cu lumina stinsă.”, așa o descria Mocea pe nevasta lui Carol, unui prieten aflat în vizită. ”Curios, dar când mă gândesc la ea, reușesc să cânt și eu la trompetă. Nu înțeleg de ce.” a completat el, cu o față enigmatică.
Autoritatea i s-a creat după o mică ceartă cu tanti Geta, la o ședință înaintea sărbătorilor de iarnă. Femeia propusese ca niciun locatar să nu aibă animale în casă… ”m-am săturat să șterg rahați de câine și mâță de pe scara blocului. Băiatul meu, când vine cu mașina pe la mine, are mereu roțile pline de urină de la câinii voștri” s-a plâns bătrâna uitându-se la Carol. Acesta avea o corcitură de pechinez, un mascul bâtrân, care ridica piciorul și își ”marca terenul”ori de câte ori găsea o mașină nouă în mica parcare din fața blocului. În dimineața acelei zile, tanti Geta fusese vizitată de băiatul ei, care îi adusese de la țară puțină carne de porc și niște preparate…tăiase porcul și își amintise că mai are și o mamă bătrână la oraș. La plecare începuse să urle ca un disperat că o potaie se pișase pe cauciucul din față. ”Abia am schimbat cauciucurile și deja potăile din bloc l-au pișat. Să fiți ai dracu’, cu câinii voștri cu tot. Uite vezi, de asta nu vin eu la matale, că trăiești cu niște sălbatici în blocul ăsta” țipă băiatul bătrânei în timp ce se urca în mașină. A plecat în trombă, neluându-și rămas bun de la femeie, lăsând-o cu ochii plini de lacrimi.
Carol ținea mult la corcitura lui. Lumea în bloc bârfea că nu doarme în pat cu nevasta, ci cu potaia. Tocmai de aceea, în momentul în care tanti Geta s-a lamentat, a simțit nevoia să reacționeze. ”Du-du-dumneata să-ți vezi de-ale du-du-dumitale. Că eu te dau imediat în judecată. Eu am făcut dreptul și ș-ș-ș-știu cum să te î-î-î-înfund, imediat. Habar n-ai ce pedepse sunt pentru cei care nu iubesc animalele” începuse Carol discursul. ”Ești avocat și nu știm noi?” îl întrebă Rudy, unul dintre vecinii de la etaj, cu care nu era în relații foarte bune. ”Nu dom-le, nu. Am făcut vreo câțiva ani de facultate, dar am renunțat din cauza timpului și a lipsei de bani. Dar știu destule, oricum” încercă să explice Carol, puțin încurcat. ”Și mulți colegi de atunci, acum sunt polițiști, procurori și judecători. Am unde să intervin, în caz de nevoie” adăugă acesta, cu o față autoritară. De-atunci, locatarii au puțină frică de el. ”Mai știi, poate chiar spune adevărul, fraieru’ “
Tot în aceeași zi, Carol, pentru a atrage locatarii din bloc a venit cu o propunere ”Mă băieți, ce spuneți? Tăiem și noi un porc…așa, împreună, să simțim și noi sărbătorile. Uite, îl omorâm lângă bloc și aranjăm o masă pentru cârnați și preparate.” Mulți au plecat bombănind, dar câțiva au acceptat și a doua zi, lângă bloc, s-au vărsat valuri de sânge porcin. Majoritatea s-au îmbătat, în jurul locului unde au pregătit carnea era plin de sânge, hârtii și ambalaje de tot felul. Ninsoarea însă a acoperit totul…
*
- Mă băieți, îmi pare rău de un lucru…că nu v-am putut aduce niște vin de la Ștefan cel Mare, anunță cu emfază Carol. Mergea la cărnița asta de porc, completă el.
- Cum adică de la Ștefan cel Mare? întrebă Rudy, vecinul cârcotaș.
- Păi am eu niște relații băăăă…s-au descoperit niște sticle vechi de pe timpul lui Ștefan și când le-au desfăcut, au găsit înauntru doar marmeladă. Dacă pui o linguriță de marmeladă de aia, cu sifon, iese un vin excelent.
- Hai bre, că-i vrăjeală. Pe vremea aia puneau vinul în butoaie de lemn, spuse Rudy cu un ton expert.
- Măi vecine, dacă ești prost, de ce nu taci? Țăranii puneau vin în butoaie, dar Ștefan le punea în sticle…învață istorie, spuse precipitat grăsanul.
- Nene Carol, dar e adevărat că porumbul era atât de mare pe vremea aia că nu se vedea călărețul pe cal? întrebă un puști de vreo 10 ani, unul dintre copiii locatarilor.
- Normal mă băiete, că atunci nu existau pesticide și chimicale ca acum. Omul punea porumbul cu rahat de cal sau de vacă, completă Carol cu o mimică de expert.
- Hai bre nea Carol, că și asta e vrăjeală, la fel ca și cu vinul, se băgă din nou în discuție Rudy
- Cum adică, ce, iar mă contrazici…știi mai bine ca mine sau ai trait pe vremea aia? se enervă Carol.
- Nu vecine, dar pe vremea aia nici nu exista porumbul. Că abia Columb prin 1500 l-a adus în Europa și Ștefan cel Mare a murit în 1504, spuse Rudy cu o satisfacție deosebită. ”L-am prins pe țăran cu minciuna, de data asta” gândea el
- Hai bă că ești prost…mai informează-te, completă Carol, vădit enervat.