1

Majoritatea celor care locuiesc în blocul de garsoniere, situat în apropierea gării, sunt oameni simpli, veniți de la țară. S-au săturat să aibă grijă de animale, să dea cu sapa, la prășit, în puținul pământ pe care îl au părinții lor. În plus, banii erau aproape inexistenți și fiecare avea un trecut de care nu puteau fi mândri. Mulți fuseseră arătați cu degetul după bețiile și bătăile de la crâșma satului, alții furaseră câte-o găină sau câte-o gumă de mestecat de la aprozar și lumea le zicea ”paraziți și trântori”. Fetele care mai rămăseseră în sat erau urâte și sărace pentru că cele mai înstărite și mai drăguțe au plecat pe la școli la oraș sau au fost combinate în căsnicii cu oameni ”ca lumea”. Ce șansă le mai rămăse, decât s-o ia de la capăt, undeva ”la oraș”. Pentru că acolo nu știe nimeni de ei, de prostia lor, de sărăcia sau de proasta impresie pe care o aveau în fața preotului și șefului de post din sat.

Blocul de garsoniere fusese al unei ”intreprinderi”, din vremurile ceaușiste, dar după ”loviluție”, un traficant de ”țigări de la Bulgari” a avut inspirația să dea șpaga unde trebuie și să cumpere toate cele douăzeci de garsoniere. Foștii locatari fie au pierdut, fără explicații, contractul de închiriere de la stat, fie l-au vândut pe niște prețuri nesemnificative. Traficantul nostru a cumpărat cu calm și răbdare, toate cele douăzeci de monolocaluri, renovându-le și dându-le cât de cât o ”față”, după care le-a închiriat pe toate.

Majoritatea chiriașilor sunt familiști, care deși au copii, trăiesc în doar 28 mp așa cum pot. Chiria e mică, cheltuielile la ”întreținere” la fel și pentru majoritatea dintre ei, apropierea de gară e esențială pentru a merge la serviciu. Câțiva dintre ei, de exemplu, lucrează la o crescătorie de păsări, situată la 20 de km distanță și naveta cu trenul e obligatorie. Deși serviciul nu e bine plătit, reușesc să mai fure câte o găină sau un pui și problema mâncării e aproape rezolvată. Nu și pentru ceilalți locatari, care zilnic simt pe holurile strâmte, miros de pene opărite.

- Săr’na tanti Geta, salută bărbatul pe femeia grasă care stătea pe banca situată la intrarea în bloc.Azi vorbești cu mine?

- Pleacă mai repede din fața mea, răspunse femeia. M-am săturat de voi și mirosul pe care îl lăsați zilnic. Blocul ăsta a devenit o porcărie.

- O găinărie, tanti Geta… o găinărie, pentru că aducem pui, nu porci.

- Pleacă nerușinatule. Nu uita să-mi aduci ficatul și rânzele, că altfel te spun la sectorist.

- Îți aduc, dar vorbești matale cu vecinu’ Carol să mă lase să cânt la trompetă? Te roooog…îți aduc și gâturile de la pui și așa faci o ciorbă.

- Bine mă, muzicoiule, îi răspunse femeia cu un zâmbet larg.

Mocea, bărbatul care avusese schimbul de replici cu tanti Geta era un bărbat albinos, puțin trecut peste 40 de ani, cu ochi albaștri și buze subțiri. Se mutase în bloc de mai bine de un an și trăia singur într-o garsonieră situată la etajul doi. Fusese căsătorit, avea doi copii, dar nu-i mai văzuse de mulți ani pentru că soția, de care divorțase după ce o bătuse măr, la o beție, se recăsătorise cu un maistru militar și plecase într-un oraș îndepărtat. Deși a jurat la preot că nu mai pune gura pe băutură, nevasta nu a vrut să-l mai vadă. Singuru lucru pe care îl mai avea și îi aparținuse și fostei soții era o trompetă, pe care o primiseră ca și cadou de nuntă. După divorț își pusese ambiția să învețe să cânte la acea trompetă…